Romania, amicale cu Rusia si Muntenegru

sigla_frf.jpg

Naţionala de fotbal a României va susţine jocuri amicale cu Rusia, pe 26 martie, şi cu Muntenegru, pe 31 mai, ambele pe teren propriu.

După cum informează Federaţia Română de Fotbal, s-au semnat contractele pentru aceste două meciuri amicale, pe care echipa naţională le va susţine în cadrul pregătirii participării la turneul final al EURO 2008.

Pe 26 martie, ”tricolorii” vor întâlni, pe stadionul ‘Steaua’ din Bucureşti, Rusia (ora de start va fi anunţată ulterior), pentru ca, în ziua de 31 mai, România să primească replica naţionalei Muntenegrului, tot la Bucureşti (stadionul şi ora vor fi stabilite tot ulterior).

Plecarea echipei naţionale spre Elveţia, pentru turneul final al EURO 2008, este prevăzută pentru ziua de 2 iunie.

La EURO 2008, România face parte din Grupa C, urmând să joace pe 9 iunie cu Franţa, pe 13 iunie cu Italia, ambele la Zurich, şi pe 17 iunie cu Olanda, la Berna.

Miercuri 6 februarie, reprezentativa României va susţine, pe stadionul ‘Ramat Gan’ din Tel Aviv, de la ora 20,45, primul meci amical al anului, împotriva naţionalei similare a Israelului.(Rompres)

~ de ovidiuss23 pe ianuarie 29, 2008.

Lasă un Răspuns